Lacurile blestemate din România. Balta care a înghiţit o nuntă întreagă, iar fantomele nuntaşilor bântuie zona

În trecut se credea că apa este elementul prin care se pot stabili legături cu lumea de dincolo. Mitologia universală e plină de asemenea poveşti. Şi în România există numeroase legende legate de apă, de la proprietăţile magice existente în apa vie şi apa moartă, până la lacurile blestemate, despre care se spune din bătrâni că cer, drept jerftă, cap de om.

În România, lacurile blestemate împânzesc chiar capitala ei, Bucureştiul, scrie formula-as.ro. Aici există trei lacuri nefaste: Lacul Tineretului, Lacul Titan şi Lacul Morii. Zeci şi sute de oameni au murit în aceste lacuri, fie din do­rinţa de a-şi pune capăt zilelor, fie că nu au mai putut să iasă la su­prafaţă. Astfel, lacurile bleste­mate şi-au luat tributul: vieţi umane.

Lacul Tineretului a fost format pornind de la vechea Baltă Cocioc, în jurul căreia trăiau mai mulţi ţi­gani mahomedani, şi care era si­tuată exact lângă un cimitir. Lacul a ajuns să fie supranumit “Lacul fără fund”, ca urmare a faptului că multe dintre cadavrele celor îne­caţi în lac nu au mai fost găsite nicio­dată. Se spune că în anumite părţi ale lacului ar exista nişte vârtejuri foarte pu­ternice, care îi trag la fund pe cei care se aven­turează în apă. Unul dintre aceste vârtejuri poate fi observat în spaţiul dintre restaurantul de pe lac şi insula din centru.

Lacul Titan este un lac de origine naturală, situat în cartierul Balta Albă. Una din cele patru insule ale lacului chiar poartă denumirea de “Insula îne­caţilor”, în timp ce lacul este supranumit “La­cul sinucigaşilor”, din cauza numă­rului mare de oameni care au ales să îşi pună capăt zilelor, aruncându-se în apele sale sau spânzurându-se de crengile co­pacilor de pe mal. Se spune că lacul s-ar fi format peste o fostă groapă de gunoi şi că, la fel ca Lacul Tineretului, ar avea foarte multe vârtejuri periculoase.

Spre sfârşitul regimului comunist, Biserica Sfântul Nicolae a fost demolată, iar peste cimitirul acesteia s-a turnat beton, pentru a se face loc pentru un lac arti­ficial, menit să oprească deversările râ­ului Dâmboviţa. Acesta era Lacul Morii, lacul cu cea mai macabră istorie dintre toate lacurile blestemate ale Bucureştiului. Un număr foarte mare de oameni şi-au găsit sfârşitul în apele lui, iar pe suprafaţa sa au fost semnalate multe fenomene paranor­male, în special pe vreme ploioasă. Într-o zi de duminică, un grup de pescari aflaţi pe Lacul Morii au văzut apărând ca din senin o ceaţă deasă, ca un nor vineţiu, care s-a lăsat deasupra lacului, rămânând acolo timp de 20 de minute. Din nor au început să se audă zgomote puternice, ca şi cum cineva ar fi lovit o găleată de fier goală. Apoi, norul s-a ridicat brusc şi s-a făcut nevăzut. Pescarii au susţinut cu tărie că ar fi fost vorba despre spiritele morţilor, peste ale căror morminte a fost făcut lacul.

Lacul Miresei şi Lacul Fântânele

La Câmpina, în apro­pie­rea Bisericii Sfinţii Voie­vozi, Lacul Miresei se gă­seşte în centrul numeroa­selor legende urbane din zonă. În anul 1200, ar fi existat aici o mânăstire ai cărei călugări erau foarte pă­cătoşi. În final, mânăs­ti­rea a fost înghiţită de apele lacului, lucru care a fost văzut ca o pedeapsă divină. Unii localnici susţin că scufundarea mânăstirii nu ar fi fost posibilă ţinând cont de faptul că lacul are o adâncime de cel mult 4 metri, în timp ce majoritatea lor consideră că apa ar atinge o adân­cime de 70-80 de metri. În zilele senine, se poate ve­dea turla vechii mânăs­tiri ie­şind din apă. O altă legendă des­pre lac se referă la o fată care, for­ţată de părinţi să se mă­rite cu un om bogat, deşi ea era îndră­gos­tită de altul, s-a aruncat în ape­le lacului în zi­ua nunţii, gă­­sin­du-şi astfel sfâr­şitul. Se spune că spiritul fetei bântuie acum la­cul şi cere în special vieţi de bărbaţi, ca tribut în schim­bul vieţii sale dis­truse.

Prin anii ’40, în satul Rado­van trăia o tânără foarte frumoa­să, cu numele de Ileana. Un băiat din sat a prins drag de ea şi s-au căsătorit, dar el a fost ucis în bătaie de câţi­va dintre nuntaşi, chiar în noaptea nunţii. De su­părare, tânăra s-a dus în pădurea de la marginea satului care înconjoară Lacul Fântânele şi s-a spânzurat. Fan­to­ma ei apare adesea pe malul lacului, pe-nserat. În ulti­mii 60 de ani, zeci de oameni au murit în mod mis­terios în apele lacului, localnicii susţinând ferm că este vorba despre spiritul miresei, care i-ar fi înecat, din do­rinţa de a răzbuna moartea iubitului ei soţ, ucis mişe­leşte.

Lacuri care apar şi dispar. Nunta înghiţită de ape

Un alt lac format pe locul unui lăcaş de cult este Lacul Bezid, din judeţul Mureş. Încă se poate vedea turla vechii biserici răsărind din apele lacului, iar cei care au făcut scufundări în zonă susţin că pe fundul lui, încă se mai vede vechiul drum din sat şi ce a ră­mas din casele vechi, dar vizibilitatea este foarte scă­zută, în zilele însorite, scafandrii putând abia să vadă la doi metri depărtare. De-a lungul timpului, lacul şi-a luat şi el tributul, numeroşi tineri înecându-se în apele sale.

O legendă despre un lac misterios, care apare şi dispare în zona Poiana Ţapului, circulă printre local­nicii din regiunea Bucegilor. Acest fenomen este văzut ca un semn rău, el fiind mereu însoţit de moartea sau dispariţia unor oameni. Conform localnicilor, există anumite condiţii în care lacul apare. Întâi vremea se strică brusc şi, timp de două zile, bate vântul foarte pu­ter­nic. După cele două zile, lacul apare şi rămâne tot două zile până ce îşi ia tributul de suflet de om. În ultimii ani s-au înecat în el mulţi turişti în mod cu totul neverosimil, fiindcă adâncimea apei e mică.
Între judeţele Buzău şi Prahova există Lacul de la Ciotul Paltinului, format în craterul unui vechi vulcan, din cauza căruia localnicii din zonă trebuiau să oco­lească pe un drum foarte greu.

Din acest motiv, ei bles­temau mereu lacul, spunând: “Dărâma-s-ar muntele, că greu mai e!”. Într-o noapte, s-a pornit o puter­nică fur­tună care a dus la o alunecare de teren. Aceasta a lărgit lacul şi de atunci s-a activat şi blestemul. Astfel, bărcile care ajung în mijlocul lacului sunt prinse de un vârtej foarte puternic, care le trage la fund. Cu câteva sute de ani în urmă, iazul Nimirceni, din apropiere de Fălticeni şi Bosanci, a înghiţit un întreg alai de nuntaşi. Iazul era în­gheţat şi nuntaşii au hotărât să îl traverseze direct, fără să ocolească, pentru a ajun­ge mai repede la biserică, dar gheaţa s-a spart şi toţi au mu­rit. Astăzi, localnicii declară că, uneori, în miez de noap­te, siluetele fantomatice ale nun­taşilor rea­par şi îşi conti­nuă drumul, acordurile tara­fului răsunând până în de­păr­tare. Se mai spune că iazul ce­re ca tribut suflete de oa­meni tineri şi că, atunci când cineva urmează să moa­ră în apele iazului, din adâncuri se aude o voce spu­­nând: “Ora a sosit, omul a venit”.

În comuna Lungani, din apropiere de răscrucea de drumuri spre satele Goeşti, Lungani şi Crucea, pe Podul Primarului, se poate ajunge la capătul unui iaz ce a secat. În timpul primului război mondial, în 1917, au fost îngropaţi într-o groapă comună mai mulţi soldaţi, fără ultima împărtăşanie. Cei care trec noaptea prin acest loc sunt însoţiţi pe o distanţă de trei kilometri de fantomele acestor soldaţi, pornind exact din dreptul iazului. Fantomele, ca nişte umbre albe, îi însoţesc pe trecători până la marginea satului Goeşti.
Unul dintre cele mai periculoase lacuri blestemate din România este considerat a fi Lacul Razelm. Aici, numeroşi pescari şi-au pierdut viaţa din cauza valurilor uriaşe care se formează din se­nin. Toţi pescarii din zonă ştiu că trebuie să acţioneze rapid şi să se întoarcă la ţărm cât mai re­pede, pentru a nu fi prinşi de va­lurile ucigaşe.

Creaturile din adâncuri

În Satu Mare, când râul So­meş a inundat judeţul în 1970, apa s-a revărsat în balta din sa­tul Apa şi odată cu ea au pornit şi legendele. Din acel an, local­nicii au început să declare că ar fi văzut peşti uriaşi. Membrii unei echipe de scafandri che­maţi să facă investigaţii în zo­nă au fost îngroziţi de monştrii pe care spuneau că i-ar fi văzut în apă. Alţi localnici spuneau că peştii pe care i-ar fi văzut ar fi fost mai mari decât un om. Aceleaşi legende circulă şi despre lacul de la Fântânele, din judeţul Cluj, unde scafandrii au de­clarat că ar fi văzut monştri sub apă, ori despre barajul Paltinu, de pe Valea Doftanei, unde peştii ar avea di­mensiuni uluitoare şi unde lacul cere capete de om foarte des.

O legendă interesantă circulă şi despre Lacul Cer­nica, aflat în apropiere de Bucureşti. Se spune că în acest lac ar sălăşlui un diavol în formă de şarpe marin. Acesta aşteaptă cu răbdare momentul propice pentru a face vic­time şi, uneori, chiar iese şi se plimbă prin îm­pre­jurimi. Nişte martori oculari au declarat că l-ar fi văzut târân­du-se printre copacii pădurii din apropiere.

Balta Vrăjitoarelor. Apă vie şi apă moartă

Balta Vrăjitoarelor din Pădurea Boldu-Creţeasca este locul ales de vrăjitoare în noaptea de 13 spre 14 martie, când ele se adună pentru a-şi împlini ritualurile. Se crede că aici ar fi murit decapitat Vlad Ţepeş, iar după cutremurul din 1977, tonele de moloz descărcat în apele bălţii au dispărut fără urmă în adânc. Până de cu­rând exista obiceiul ca femeile însărcinate, care voiau să scape de sarcină, să vină la baltă, unde, după ce in­trau câteva minute în apă pierdeau imediat sarcina. Bal­ta are o adâncime deSemnul de interzicere a scăldatului în lacul Titan

un metru şi jumătate şi nu îşi mă­reşte sau nu îşi micşorează niciodată dimensiunile, in­diferent de condiţiile climatice. Nu există vietăţi în apă şi toate animalele evită acest loc. Localnicii cred că bal­ta ar fi blestemată şi bântuită de entităţi malefice. Odată, o femeie a apelat la ajutorul unei vrăjitoare pen­tru a-şi salva căsnicia. Împreună, au venit să realizeze ri­tualul necesar pe malul bălţii. Femeia a urmat întoc­mai instrucţiunile vrăjitoarei, a înaintat singură spre baltă şi, ajunsă la marginea acesteia, a început să ros­teas­că descântecele pe care i le spusese vrăjitoarea. Nici nu a terminat, că un vârtej s-a format în baltă şi, peste câ­teva ore, s-a tre­zit pe un teren viran din cartie­rul Ber­ceni. Expli­caţia vrăjitoarei a fost că descântecul eşuase pentru că femeia nu îşi dăduse jos lanţul cu cru­ce pe care îl purta la gât.
Legendele populare româneşti vorbesc şi despre ritualuri în care se folosesc apă vie şi apă moartă. Exis­tă anumite zone din ţară unde se spune că se găsesc aceste două tipuri de apă magică. În legendele noastre, eroii trebuie întâi să folosească apă moartă pentru ca, apoi, apa vie să îşi poată face efectul. La Craiova, în apropierea cimitirului Ro­boaica, toate fân­tâ­nile conţin apă moartă. Este vorba despre o apă cu gust de ulei, ce nu poate fi consumată. Localnicii cred că iz­voarele trec pe sub ci­mitir, iar când plouă, ci­mitirul băl­teş­te şi apa, plină de res­turile pă­mânteşti ale dece­daţilor, se scurge în izvoarele din subte­ran.

Vulcanul noroios de la Pănătau, din ju­deţul Buzău, poate aju­ta localnicii în anti­ciparea evoluţiei vre­mii, în funcţie de apa care ţâşneşte din el. Cei din zonă cred că apa limpede care iese din vulcan este apă vie, apă bună, care pre­vesteşte vreme frumoasă, în timp ce apa tulbu­re este apă moartă, care prezice vremea rea. Lacul sub­teran din Pădurea Baciu din Cluj are şi el ape cu pro­prietăţi miraculoase. Temperatura lor este me­reu scăzută, nu depăşeşte niciodată 3 grade Cel­sius şi la­cul nu în­ghea­ţă niciodată. Adâncimea este, şi ea, constantă, iar puri­tatea apei, ca şi incapacitatea sa de a se evapora sunt in­credibile. În plus, în zonă nu a fost descoperită niciun fel de pânză freatică, deci, este ca şi cum lacul ar fi alimentat din neant. Apa are o puritate de 100% şi o culoare albăs­truie şi nici o vietate nu trăieşte în ea.

http://stiritv.com/